20 de ani mai târziu, producătorii serialului au hotărât să filmeze un nou sezon, denumit “Just Like That”, așa că le-au chemat din nou, pe actrițe, la datorie. Cum presiunea de a arăta impecabil era mare, Kristin Davis a apelat la câteva intervenții estetice pentru un look cât mai fresh. Însă, reacțiile nu au fost atunci cele sperate. Fanii au ridiculizat-o pentru look-ul ei nenatural, așa că vedeta a hotărât să renunțe la fillere.
“Le-am dizolvat pentru că am fost ridiculizată. Am plâns din cauza asta, a fost extrem de stresant”, a povestit Kristin Davis în The Telegraph, anul trecut.
Aceasta a recunoscut că a intervenit și asupra buzelor, însă rezultatul nu a fost pe măsură așteptărilor. “Nu mi-a spus nimeni că nu vor arăta bine timp mai îndelungat. Până la urma prietenii mi-au spus că persoana care îmi zâmbește înapoi din oglindă nu sunt eu”.
Între timp, vedeta a renunțat la fillere, iar reacțiile fanilor au fost pozitive. În imaginile postate pe rețelele de socializare, vedeta este lăudată pentru look-ul ei natural.
“Oau, ai din nou fața ta!”
“Fața ei reală, OMG!”
“Arați minunat fără machiaj”, i-au transmis fanii.