Figura sa, reprezentată în icoane, statui și alte opere de artă, este atât de familiară încât unora ”le apare” în nori, pe o felie de pâine păjită sau în miezul unui cartof.
Pentru majoritatea dintre noi, Iisus este un bărbat înalt, genul european, cu părul lung și barbă, îmbrăcat cu o robă albă, lungă până la glezne, cu mâneci largi.
Cu toate acestea, nici una dintre Evanghelii nu conține vreo descriere a felului în care arăta Iisus. Nu se menționează nimic despre părul sau barba acestuia. Foarte puține detalii despre modul în care era îmbrăcat.
Scriitorul Joan E. Taylor a investigat în studiul său său felul în care arăta, cu adevărat, Iisus, și citează așa-zisa ”scrisoare a lui Lentulus”, semnată de un oficial roman, contemporan cu Iisus.
Aparent, Lentulus l-a văzut și a rămas impresionat. Conform acestuia, Iisus ”era înalt și admirabil. Părul său avea culoare unei alune necoapte și cădea mătăsos până la urechi”. Din nefericire, scrisoarea lui Lentulus este un produs al Evului Mediu, nu al epocii romane.
Mai sunt relicvele religioase, precum Giulgiul din Torino sau Vălul Veronicăi, pe care s-ar fi transferat imaginea lui Iisus, la crucificarea acestuia.
Săpând mai adânc, scriitorul Taylor a cercetat felul în care Iisus a fost înfățișat în primele secole de la moartea lui. În arta secolului al patrulea, Iisus apare cu părul lung și barbă, dar sunt și sculpturi în care este tânăr, fără barbă și cu o figură plăcută.
În realitate, cel mai bun mod de a afla cum arăta în realitate Iisus este examinarea dovezilor arheologice a celor care trăiau în secolul I în Iudeea și a felului cum arată oamenii din această regiune în prezent.
După toate probabilitățile, Taylor ajunge la concluzia că Iisus era un bărbat zvelt, oarecum musculos, cu o înalțime de 1,65 m. Acesta avea pielea închisă la culoare, măslinie, părul negru și ochi căprui. Probabil avea barbă (dar nu foarte lungă), iar părul era mai degrabă scurt.
Foto. Getty