La 37 de ani, Leona Lewis a devenit pentru prima oară mamă


Cântăreața a făcut publică vestea la aproape două săptămâni de când a născut.


Leona Lewis, câștigătoarea concursului „X Factor“ și autoarea hitului „Bleeding Love“, și soțul său, dansatorul și coregraful Dennis Jauch, se bucură de venirea pe lume a primului lor copil – și singurul, de până acum, al artistei. Este vorba despre o fetiță, născută pe 22 iulie, despre a cărei naștere ne-a anunțat chiar cântăreața de 37 de ani, într-o postare pe Instagram.

„Și apoi au fost trei ???? Micuța noastră Carmel Allegra a venit pe 22.7.22 ????“, a scris Leona Lewis alături de o fotografie candida, în care o ține în brațe pe fetița sa și a lui Dennis Jauch.

La rândul său, mândrul tătic de 34 de ani a postat aceeași fotografie pe propria pagină de Instagram, primind nenumărate aprecieri și urări din partea fanilor și prietenilor.

Și cum să nu fii emoționat de imaginea cu micuța Carmel, care arăta adorabil îmbrăcată într-un body roz deschis, în timp ce mâinile protectoare ale părinților săi se împreunau deasupra ei, ca într-o dulce îmbrățișare. 

Cuplul de artiști s-a căsătorit în 2019 în Toscana, după aproape 10 ani de relație, iar în luna martie a anunțat că așteaptă un copil. „Abia aștept să te întâlnesc la vară“, scria emoționată Leona, în timp ce își lăsa fanii să-i vadă burtica de femeie însărcinată. 

Leona a fost activă pe tot parcursul sarcinii și a fost văzută frecvent făcând diverse comisioane în Los Angeles împreună cu Dennis, care este co-fondator și director de creație la No Ceilings Entertainment. Și, chiar cu o zi înainte de sosirea bebelușului lor, au fost văzuți ieșind în oraș să ia prânzul.

La un an după căsătorie, Leona a dezvăluit că își dorește copii, dar și că ar vrea să adopte, datorită experienței mamei sale, care a crescut într-un centru de copii. „Îmi doresc copii, dar Dennis și cu mine am vorbit și despre adopție“, a spus ea într-un interviu acordat revistei „Stella“. Mama mea a crescut într-o casă de copii. Nimeni nu a adoptat-o când era copil, iar eu aș vrea foarte mult să adopt. Încă mă gândesc la acest lucru“.

FOTO: Instagram

  • La 37 de ani, Leona Lewis a devenit pentru prima oară mamă

related posts

Modifică setările cookies