Potrivit Mirandei Holdei, expertă în regalitate și modă, garderoba lui Kate Middleton ar putea suferi schimbări odată cu noul titlu, pentru a se acomoda noii sale poziții. Acest lucru înseamnă că hainele purtate vor deveni mai formale, iar unele accesorii și printuri vor fi scoase din ecuație.
Nu este un secret faptul că stilul lui Kate Middleton a suferit o schimbare pozitivă în ultimii, aceasta creând treptat o garderobă care încorporează atât piese unice, în special rochii de gală și bijuteriile care aparțin familiei regale, cât și haine simple, dar elegante, multe dintre ele și la preturi accesibile. De asemenea, aceasta a atras atenția și prin modul în care reciclează ținutele și le poartă în combinații noi la intervale diferite de timp.
Ei bine, odată cu noul titlu, garderoba sa va face loc unor piese vestimentare mai formale, sobre, însă nu anoste. Potrivit expertului regal, materialele fluide, ușurele vor fi înlocuite de unele mai groase și monocolore, accesoriile de păr, precum bentițele, se vor tranforma în pălării impozante, iar imprimeurile precum cele cu buline nu vor mai fi atât de prezente.
În ciuda acestor schimbări, expertul regal susține că stilul lui Kate Middleton va continua să-i etaleze rafinamentul și silueta zveltă.
Sursă foto: Getty
Vezi și: