Au trecut deja trei ani de când Lavinia Pârva a adus pe lume un băiețel sănătos, pe micuțul Alexandru Bănică, al treilea copil al lui Ștefan Bănică jr. Astfel că, weekendul acesta, familia l-a sărbătorit pe mezin, organizându-i o petrecere în aer liber, chiar în curtea casei, pe care părinții au decorat-o cu baloane și ghirlande.
Sărbătoritul și invitații săi s-au bucurat și de prezența unei animatoare, a cărei costumație era inspirată de personajul Minnie Mouse.
Și, pentru că Alexandru este la vârsta marilor descoperiri și probabil, ca și ceilalți băieței de vârsta lui, este fascinat de lumea dinozaurilor, tortul aniversar a fost și el unul special, cu trimitere la acea „lume pierdută“. Desertul festiv a avut două etaje și a fost realizat în laboratorul unei cofetării de prestigiu din București, fiind decorat cu dinazauri în miniatură și cu alte figurine din zahăr.
„13 Mai, ziua în care Dumnezeu ne-a oferit cel mai frumos dar posibil. Bucuria de a fi părinții lui Alexandru! La mulți ani, puiuțul nostru drag, astăzi împlinești 3 ani și îți dorim să fii sănătos, înțelept și ocrotit în tot ce vei alege să faci în viață! Te iubim enorm și îți mulțumim că ne-ai ales pe noi să-ți fim părinți!“, a scris Lavinia Pârva pe contul său de Instagram.
O urare a venit și din partea lui Radu Ștefan Bănică, fiul cel mare al lui Ștefan Bănică. „La mulți ani, îngeraș! Să fii sănătos, fericit și tot ce îți dorești să ți se împlinească! Fii binecuvântat, Alexandru! ❤“, i-a transmis lui Alexandru fratele său mai mare.
Cântăreața Lavinia Pârva a devenit pe 13 mai 2019, la vârsta de 34 de ani, și apoi ce-a de-a treia soție a artistului rock’n’roll.
FOTO: Instagram