Cu muzica și versurile compuse de către Lidia Buble alături de AMI, Radu Bolfea, Gheorghe Scurtu și cu producția realizată de către Adi Colceru, „Buzele tale" este o piesă ce vorbește despre puterea seducției și emoțiile unei întâlnirii romantice, totul într-un mesaj profund pe ritmuri fierbinți de vară.
Single-ul este însoțit de un videoclip exotic, plin de culoare, filmat pe unele dintre cele mai frumoase plaje ale Greciei, regizat de către Alex Ceaușu. Clipul dezvăluie o Lidia Buble senzuală, dar și așa cum este în viața de zi cu zi: naturală, jucăușă, copilăroasă și care trăiește fiecare clipă din plin.
Cu o comunitate de peste 2 milioane de fani, care o urmărește doar pe platformele de socializare, Lidia Buble a reușit să cucerească publicul cu numeroase hituri de-a lungul carierei sale.
Printre cele mai iubite și populare piese ale sale, care au adunat împreună peste un miliard de vizualizări pe YouTube, se numără „Le-am spus și fetelor”, „Mi-e bine”, „Sub apă”, „Cămașa”, „Lacătul și femeia”, „Cu ochii ăia verzi”, „Romanță cu parfum”, „Roșu nuclear”, dar și single-uri de succes internațional precum „Margarita”, „La Luna” și colaborarea cu artistul și compozitorul câștigător al premiului Grammy, Lenier, pentru „Robándote un beso”. În urmă cu câteva luni, artista a lansat „Roșu nuclear”, o călătorie emoțională a regăsirii și a ieșirii din rutină.