Ne-am obișnuit să o vedem în ținute clasice și în rochițe cuminți, dar apariția ei recentă de la Londra ne-a arătat că Lily Collins este gata să renunțe la inhibiții. Actrița în vârstă de 35 de ani s-a remarcat prin senzualitate, purtând o rochie lungă aurie, ușor transparentă, de la Vivienne Westwood. Cu un decolteu generos și crăpată pe picior, creația vesimentară i-a scos în evidență picioarele tonifiate și talia de viespe, potrivit thefashionspot.com.
![](https://perfecte.protv.ro/img/2024/12/02/115105/gettyimages-2187263353.jpg?fm=jpg&q=80&fit=max&crop=683%2C1024%2C0%2C0&w=1024)
Collins și-a asortat rochia cu o pereche de tocuri nude cu bretele, arătându-și tatuajul cu trandafir de pe picior. Actrița a purtat și o poșetă de culoarea șampaniei, care s-a potrivit perfect cu aspectul ei glamuros. Ea a ales accesorii simple, câteva inele, pentru a menține accentul principal pe rochia fascinantă. În ceea ce privește machiajul, Collins a optat pentru un fard strălucitor și a subliniat cu rimel sprâncenele ei negre. A ales un ruj deschis și lucios de culoarea piersicii.
Actrița a fost însoțită de partenerul ei de viață, Charlie McDowell. În septembrie, cei doi au sărbătorit trei ani de căsnicie.
Alte celebrități care au participat la evenimentul „The Devil Wears Prada: The Musical” au fost Sir Elton John, Vanessa Williams, Donatella Versace, Dame Anna Wintour, Raven Smith și altele.
Premiera galei caritabile a avut loc la Dominion Theatre din Londra.
Sursă foto: Getty
VEZI MAI MULTE IMAGINI ÎN GALERIA FOTO DE MAI JOS