Lora se bucură de un succes răsunător, însă puțini sunt cei care știu câte sacrificii a făcut pentru a ajunge în punctul în care să își poată permite aproape orice.
La începuturi, artista a plecat de acasă, cu „talentul în buzunar” și a muncit pe brânci pentru a-și îndeplini cea mai mare dorință: aceea de a deveni foarte cunoscută și apreciată. A reușit, iar acum se mândrește cu tot ceea ce a realizat. În cadrul unui interviu pentru viva.ro, Lora a povestit cu lux de amănunte cum s-au desfășurat lucrurile în viața sa la începutul carierei sale muzicale.
„Nu știu cât a fost curajul meu de a-mi urma destinul sau chiar destinul care m-a luat de o mânecă și m-a trântit pe drumul meu. Când mă uit în urmă la povestea asta, îmi amintesc de varianta mea complet nealterată. Îmi amintesc de cât de curajoasă și dedicată sunt, când știu că am dreptate. Țin cu dinții de fata aia care a plecat în lume cu talentul în buzunar și inima deschisă. Mai corect spus, de amintirea ei. Pe vremea aia, talentul chiar conta mai mult decât orice. Cele mai multe piedici ți le puneai singur. Atunci încă existau păreri proprii, acum e nevoie de o întreagă industrie ca să funcționezi ca artist și toată este bazată pe influență, care se poate cumpăra.
Mama era convinsă că mă voi întoarce acasă și mă voi face farmacist sau avocat. După aceea, mi-a fost cel mai mare susținător, dar am simțit că am reușit cu adevărat când i-am cumpărat apartamentul lângă al meu. Lacrimile ei de fericire, diamante neprețuite. Apoi, când am dus-o în Turcia să o operez și a zburat prima dată cu avionul…
Când am pus-o să închidă ochii și i-am pus prima noastră cremă în mână… Sfânta Treime a amintirilor mele cu mama. Mi-am dorit întotdeauna să cânt, așa cum îți dorești să mergi, să vezi, să vorbești. Nu a fost o descoperire a vocației pentru mine, ci pentru cei din jur. Eu am știut mereu cum sunt”, a spus Lora pentru sursa menționată mai sus.
Foto: Instagram