Când a revenit în România, Ștefania Ștefan le-a mulțumit tuturor susținătorilor. Ea a împărtășit tot ce are pe suflet pe pagina sa de socializare.
„În momentul în care am fost anunțată să particip la Survivor all stars, am simțit că așa trebuie să se întâmple. Șansa de a fi în sezonul suprem a fost o a doua șansă, ca o încheiere a capitolului meu la Survivor, cu toate lecțiile învățate, cele pe care nu am reușit să le dobândesc în sezonul 3”, a menționat ea.
Chiar dacă nu a ajuns printre finaliști, lucru pe care și l-a dorit nespus, Ștefania Ștefan se simte câștigată.
„Survivor a fost etapa necesară a vieții mele în care am reușit sa fiu vindecată, împăcată, am reușit să mă regăsesc și am aflat din nou cât de puternică sunt și că pot să realizez orice îmi propun în viață. Chiar dacă pentru mine acum s-a stins flacăra Survivor, în mine arde o flacăra și mai puternică pentru că am reușit sa închei povestea, să pun punct la tot ce reprezintă această aventură și pot spune cu mâna pe inimă că Survivor este un capitol încheiat”.
„Chiar dacă am ieșit din competiție, mă consider o campioană pentru că am fost reală indiferent de toate circumstanțele din Survivor, am reușit sa rămân eu până la capăt și plec acasă fericită și împăcată. Așa cum am fost eu, sper că v-am făcut mândri și vreau sa vă mulțumesc tuturor pentru susținerea voastră și că mi-ați fost alături”, a mai adăugat fosta concurentă.