Mama Soranei Cârstea intevine în scandalul de la Wimbledon! Ce mesaj i-a transmis lui Cristian Tudor Popescu


Sorana Cîrstea a fost aspru criticată după ce a publicat un mesaj pe rețelele de socializare chiar înainte de începerea turneului pe iarbă de la Wimbledon. Printre cei care au reacționat dur în urma postării s-a aflat și Cristian Tudor Popescu, iar mama sportivei nu s-a mai putut abține!


În cadrul unei postări pe contul său persoanal de Instagram, Sorana Cîrstea s-ar fi adresat greșit, potrivit spuselor gazetarului Cristian Tudor Popescu, comunității LGBT, stârnind astfel o revoltă în mediul online.  

„Faceți bărbații din nou masculini, faceți femeile din nou feminine, faceți copiii din nou inocenți”, a fost mesajul inițial pe care l-a transmis sportiva. Ulterior, aceasta a revenit și a dat de înțeles că acele cuvinte aveau sens pozitiv și că nu și-a dorit nicidecum să fie înțeleasă altfel: „A fost un mesaj pozitiv, legat de eleganța acestui turneu, de faptul că zâmbesc când văd cât e de frumoasă lumea în tribune, cât de frumoși sunt spectatorii aici și câtă clasă este în acest turneu. Deci, ideea din spatele acestei postări a fost una pozitivă”, a completat aceasta.

Ulterior, Cristian Tudor Popescu a spus că Sorana Cîrstea, care era chiar înainte de începerea turneului pe iarbă de la Wimbledon atunci când a publicat mesajul, a greșit amarnic cu acele justificări.

„După ce a sărit din baie, Sorana Cîrstea face și un exercițiu de prostire în față. Afirmă, la conferința de presă de după victoria remarcabilă asupra Tatianei Maria, că a fost un mesaj pozitiv, legat de eleganța acestui turneu, de faptul că zâmbesc când văd cât e de frumoasă lumea în tribune, cât de frumoși sunt spectatorii aici și câtă clasă este în acest turneu. Deci, ideea din spatele acestei postări a fost una pozitivă.

Zău? Coțofana care i-a ieșit din gură drăgălașei noastre tenismene s-a ouat pe net așa: 'Make men masculine again. Make women feminine again. Make children innocent again'. Mai lipsește 'Make America great again', nu? Și unde e mesajul pozitiv? Să facem bărbații din nou masculini înseamnă, logic, că ei NU mai sunt masculini.

O întrebare i-aș mai pune talentatei noastre jucătoare: de ce o rodea grija atât de tare să scrie așa ceva în plin Wimbledon, când are a se concentra total asupra tenisului?”, a scris CTP pe contul său de Facebook.

Mama Soranei Cîrstea, mesaj dur pentru gazetarul Cristian Tudor Popescu

Liliana Cîrstea, mama sportivei în vârstă de 33 de ani, a văzut atât atacurile la adresa fiicei sale, cât și comentariul făcut de Cristian Tudor Popescu, declarându-se în final pur și simplu „cutremurată”.

„Am așteptat să termine Sorana turneul să spun și eu câteva cuvinte ca mamă, femeie și cititor de presă. Mă cutremur la ce citesc. Mă întreb dacă acești jurnaliști sunt oameni și sunt normali sau fac totul pentru bani.

Sorana este copilul meu, este o sportivă de top și un om de calitate, școlit (cu rezultate meritorii), nu este o parvenită incultă care nu știu unde este școlită și care a făcut carieră ‘bifând’. Are dreptul să-și spună și să-și susțină opinia!

De ce sunteți deranjați, că nu a atacat pe nimeni, a dat dovadă de maturitate spunând ce gândește și ce-i place. Îi place frumosul, calitatea, excelența și familia! Emană bunătate, frumusețe și muncă exemplară! Știți voi ce înseamnă asta? Nu! Și nici nu o să aflați! Pentru că ura voastră a depășit normalul și pentru că spuneți, scrieți și reacționați la comandă și la plată! Atât!

Copil frumos, mergi pe drumul tău, fii fericită și împlinită, familia o să-ți fie alături TOTDEAUNA! Noi toți te iubim și te susținem! Pentru noi nu ești o ‘coțofană’, ești un simbol, o inspirație, o mândrie!”, a fost răspunsul Lilianei Cîrstea.

Sursă foto: Arhivă PROTV/ Facebook

  • Mama Soranei Cârstea intevine în scandalul de la Wimbledon! Ce mesaj i-a transmis lui Cristian Tudor Popescu

related posts

Modifică setările cookies