Astfel, conform DailyMail.com, aceasta era drogată regulat de amantul ei violent, mogulul grec Aristotle Onassis, astfel încât acesta să o poată abuza sexual, escrocată de tatăl și fratele ei și șantajată de mama ei, care a încercat să o forțeze să se prostitueze.
”Callas cântăreața era absolutul în muzică, dar Maria femeia era o victimă a circumstanțelor”, conform biografului Lyndsy Spence, care semnează cartea ”Cast A Diva: The Hidden Life Of Maria Callas”.
Corespondența dintre ea și soțul ei, care îi era și manager, Giovanni Battista Meneghini, arată că ”era o persoană obedientă, supusă, în contrast cu diva Callas. Când ești așa, ești predispus să atragi abuzurile asupra ta”, scrie biograful.
Totuși, nimeni nu a abuzat-o mai rău decât Onassis, care a ”torturat-o” fizic și emoționat în timpul relației lor până să o părăsească pentru Jackie Kennedy, cu care s-a și căsătorit în 1968.
Din jurnalele unei prietene apropiate a Mariei Callas, Spence a descoperit că Onassis o droga pe cântăreață cu sedative puternice și barbiturice folosite ca anestezic.
Aceasta le lua de bunăvoie, dar când era sedată, Onassis - ale cărui cerințe sexuale ”depravate” a șocat-o până și pe patroana unui celebru bordel din Paris, Madame Claude - putea să o abuzeze pe artistă în feluri complet umilitoare.
”Cea mai bună fată era cea pe care nu o mai vezi niciodată”, era replica favorită a lui Onassis.
De-a lungul vieții, Maria Callas a avut parte de aceeași situație: un incredibil succes profesional, apreciere, strălucire și bogăție, care doar ascundeau nefericirea și degradarea.
Biograful a reușit să dea de un neurolog care a tratat-o pe Maria Callas înainte de moartea ei și care a dezvăluit că aceasta suferea de mult timp de dermatomiozită, o boală autoimună care afectează sistemul nervos central și provoacă slăbiciune musculară. Medicii la care mai fusese o clasificaseră însă despre ipohondrie. Dacă ar fi fost corect tratată, spune Spence, nu ar fi trebuit să ia pastilele de somn care i-au devastat viața și nici nu și-ar fi pierdut vocea. ”Viața sa a fost toată o tragedie”.
În ultimii ani, după ce-și pierduse vocea care a făcut-o celebră, Callas s-a retras la Paris, dependentă de pastile, unde își petrecea ziua uitându-se la televizor și mâncând înghețată, în compania surorii sale, Jackie.
Maria Callas a murit în urma unui atac de cord în 1997, la vârsta de 53 de ani.
Foto: Getty