Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au format unul dintre cele mai cunoscute și apreciate cupluri din mediul online. Cei doi erau urmăriți de milioane de fani, iar vestea că se despart a fost un mare șoc pentru toată lumea. Separarea celor doi a venit după ce au încercat, în nenumărate rânduri, să devină părinți, însă nici și cu cele mai amănunțite investigații medicale nu au reușit.
În ciuda acestor lucruri, Marilu și-a văzut de viață în continuare, iar acum pare mai fericită ca niciodată. În timp ce se afla în vacanță în Danemarca, influencerița a cunoscut un bărbat care a cucerit-o imediat.
S-a întâlnit cu el iar mai apoi, așa cum i-a obișnuit pe cei care o urmăresc, a povestit totul în mediul online. După spusele sale, bărbatul este foarte politicos, respectuos față de femei și, bineînțeles, „foarte masculin”.
„În acest grup de prieteni este un tip danez. Tipul ăsta danez este un tip, Doamne…foarte politicos, nu e mârlan, se comportă foarte frumos, are respect pentru femei, e bun de pus la rană. E foarte masculin!
Are vreo 32 de ani, le bifează pe toate, dar știți cum e….foarte multă lume le bifează pe toată înainte să-i cunoști cu adevărat. Trăiești cu un om nu știu cât timp și nu ajungi să-l cunoști cu adevărat”, a spus Marilu despre bărbatul pe care l-a cunoscut în Danemarca.
Foto: Instagram