Oana Roman își crește singură fiica după despărțirea de Marius Elisei, care se pare că nu se mai interesează deloc de viața ei. Vedeta a fost prezentă alături de copilă la deschiderea anului școlar, iar după festivitate a transmis un mesaj dur în mediul online.
Oana Roman a mărturisit, printre altele, că este al doilea an în care bărbatul nu își face apariția la acest eveniment. Mai mult decât atât, vedeta a adus în discuție și faptul că fostul ei partener nu și-a sunat fiica nici de ziua ei de nume, care a avut loc în urmă cu doar câteva zile.
„Astăzi, Iza a început școala, ca toți copii de altfel, și deși este al doilea an școlar pe care îl începe, având alături doar mama, am încercat să îi fac ziua cât se poate de frumoasă pentru ea, având în vedere că nu a primit nici măcar un telefon din partea tatăl ei nici măcar ieri, când a fost ziua ei.
L-a sunat ea și nici nu i s-a răspuns la telefon și nici nu a fost sunată înapoi. În același timp, s-au agitat mulți că au văzut că scria pe panou Isabela Roman. Izabela se numește și Maria, și Elisei, și Roman, doar că pe panou nu încap patru nume, așa că, relaxați-vă, dragilor, relaxați-vă”, a spus Oana Roman, pe Instagram.
Foto: Instagram