„Lumina din noi“, cea mai nouă carte scrisă de Michelle Obama
Potrivit editorului, noua carte le va oferi cititorilor „poveşti proaspete şi reflecţii perspicace despre schimbare, provocare şi putere”. Fosta primă-doamnă Michelle Obama împărtășește sfaturi de înțelepciune practică și strategii puternice care vă vor ajuta să rămâneți optimiști și echilibrați în lumea extrem de nesigură în care trăim.
Cu un stil narativ grațios, presărat cu umor și cu o sinceritate neobișnuită, Michelle Obama descrie noul volum drept „o cutie de instrumente pentru a rămâne echilibrat” şi „o colecţie a unora dintre perspectivele şi practicile pe care le-am adunat de-a lungul anilor pentru a mă ajuta să mă menţin echilibrată”.
Cartea va fi lansată de Penguin Random House la nivel global pe 15 noiembrie, la patru ani după „Becoming”.
"Povestea mea" este cartea autobiografică devenită bestseller internațional din primele zile de la apariție! În aceast volum, Michelle Obama descrie anii de început ai căsniciei sale, când încerca să găsească echilibrul între carieră și ascensiunea rapidă în politică a soțului ei. Ne dezvăluie detalii intime din discuțiile pe care le-au purtat înainte de candidatura lui Barack Obama la președinție și impresii despre rolul pe care ea l-a jucat în campania lui electorală, ca o figură populară, dar și foarte des criticată.
„Becoming” a fost tradusă în 50 de limbi şi a fost vândută în peste 17 milioane de exemplare în toate formatele din întreaga lume, potrivit editorului.
Foto Facebook