Bucureștiul se află, în fiecare an, pe multe dintre listele cu destinații turistice ale străinilor. Doi tineri veniți tocmai din Statele Unite ale Americii au ales să viziteze „Micul Paris”, iar experiența pe care au trăit-o le-a depășit așteptările.
Cei doi au vizitat mai multe mall-uri din București, Palatul Parlamentului, biserici, librării cunoscute, parcuri, dar și foarte multe restaurante. Printre locurile în care au testat mâncărurile tradiționale românești s-a aflat, desigur, și vestita Piață din cartierul Obor.
Aici, Vernom și Maryana au gustat pentru prima oară micii și se pare că au rămas profund impresionați. Așteptările celor doi le-au fost depășite, iar tradiționalul preparat a fost lăudat în fel și chip. Videoclipul pe care l-au filmat cei doi a ajuns pe YouTube și a fost urmărit de nu mai puțin de 9,9 mii de persoane.
„Dacă te uiți, e la fel de delicios precum miroase. E foarte suculent. Trebuie să-l bagi în muștar. Dar chiar și fără este la fel de bun. Acesta poate fi una dintre cele neobișnuite, dar mai gustoase mese pe care le-am avut. Pâinea este proaspăt coaptă”, au spus cei doi în timp ce se aflau la masă într-una dintre terasele din Piața Obor.
Foto: Captură YouTube