Mihai Bobonete: "Viața mea de până acum poate fi un subiect de scenariu de film de Bollywood"


Mihai Bobonete a povestit în cadrul unui interviu cât de mult a muncit pentru a ajunge cunoscut și le-a transmis și un mesaj celor care cred că a devenit celebru peste noapte.


Într-un interviu dat pentru revista Viva, acesta și-a deschis sufletul și a spus cu naturalețe:
 
”Celor care cred că celebritatea m-a lovit peste noapte le spun doar că sunt în direcția opusă a adevărului, pentru că nu vreți să știți prin câte am trecut la începuturile mele în București. A fost greu, dar am reușit să răzbesc și să-mi croiesc propriul drum”.

”Viața mea de până acum poate fi un subiect de scenariu de film de Bollywood. E oarecum scenariul clasic cu băiatul care e încercat la greu, dar care primește ceva de la cineva și reușește să răzbată. Stand-up comedy este propulsia mea în carieră și forma mea de autoterapie."

”Cred că se poate trăi decent și din actorie și joburi adiacente, dar totul e să muncești mult. Nu cred că poți să faci averi peste noapte cu actoria. Nu poți avea succes peste noapte cu un rol, trebuie să muncești și să capeți înțelepciune, iar veniturile pecuniare vin cu experiența și creșterea valorii. Nu mă plâng și, slavă Domnului!, sunt încă în putere să pot munci și nu fug de muncă, așa că să vină și banii, că nu strică”.
 
 
Cu mult drag și recunoștință, Bobonete a vorbit despre soția lui, Cătălina, dar și despre familia clădită alături de aceasta:
 
“Eu şi Cătălina ne ştim de aproape 30 de ani, aşa că nu vă pot spune ce e acel ceva mai exact care să fie secretul longevităţii unei relaţii ca a noastră, dar trebuie să ştii că doar atunci când simţi adevărata dragoste, doar atunci vei afla că nimic nu mai poate schimba viitorul, şi, asumându-ţi un drum mână în mână cu persoana pe care o iubeşti, totul va fi mai uşor, mai benefic, mai minunat, şi veţi simţi fericirea şi în clipele în care veţi plânge îmbrăţişaţi unul cu celălalt. Cătălina pentru mine a fost, pe rând, şi mamă, şi copil, şi tovarăş, şi duhovnic, şi tot timpul iubita mea şi partea luminată a lunii."
 

FOTO: INSTAGRAM MIHAI BOBONETE

Vezi și: Chef Radu Dumitrescu gătește în bucătăria MasterChef cu Louis Florea și Lorena Vișan

  • Mihai Bobonete: Viața mea de până acum poate fi un subiect de scenariu de film de Bollywood

related posts

Modifică setările cookies