Nicole Cherry este urmărită, ascultată și apreciată de milioane de fani, însă de-a lungul carierei sale s-a izbit, ca orice altă persoană publică, și de comentarii negative, mai ales atunci când și-a lansat propriul brand de haine.
În cadrul unui interviu pentru unica.ro, cântăreața a vorbit cât se poate de sincer despre linia sa de haine, pe care a lansat-o în 2020, pe vremea pandemiei.
„Momentan am luat o pauză pentru că lucrurile au devenit destul de pline pentru mine și n-am reușit să mai fac față. Dar brandul există în continuare. Doar am luat o pauză și nu știu exact să spun o dată în care vom relua activitatea.
Să lucrezi cu oamenii e destul de greu. Cred că ăsta este cel mai greu lucru, mai ales pentru că oamenii știu că este brandul meu și clar pretențiile se ridică. Mi-am dat seama că oricât ai încerca să mulțumești (pe toată lumea – n.red.), tot există o persoană care va spune ceva. Și cred că asta este valabil în orice.
Chiar dacă am fost extrem de dedicată și lucrurile se făceau foarte bine, tot existau persoane care nu erau mulțumite. Nici prețurile nu erau atât de scumpe cât să stai să iei la puricat absolut tot. Și calitatea, dacă stăm să facem o comparație cu celelalte brand-uri, tot așa micuțe, era una foarte mare pentru preț, mă refer”, a declarat artista pentru sursa menționată mai sus.
Foto: Instagram