Nicoleta Luciu este, fără îndoială, una dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe din România. De-a lungul anilor, vedeta s-a bucurat de un succes răsunător și în domeniul modellingului, fiind una dintre cele mai frumoase femei din showbiz-ul românesc.
După anii de glorie, Nicoleta Luciu a renunțat la agitația din București și s-a retras în Miercurea Ciuc, alături de familia sa, însă fanii nu au uitat-o. Pe rețelele de socializare este în continuare activă și nu de puține ori a fost ținta criticilor.
După ce s-a fotografiat purtând o rochie a designerului român Liza Panait, actrița a primit comentarii dure din partea celor care o urmăresc, mulți spunând că articolului nu i se potrivește și că o face să arate ca o femeie în vârstă.
„Arată că o babă! Chiar nu o avantajează deloc. Nici culoarea, nici forma rochiei. Și nici prezentarea! URÂTĂ! Nicoleta, refuză lucrurile bătrânicioase! Inspirată că de obicei și tot că de obicei cu mâinile în șold ca o precupeață pusă pe harță. O, Doamne!
N-are nicio legătură cu ce a fost… și-a făcut operații care au banalizat-o. E că o nașă mare – așteaptă perinița! Nici nu pot să mă uit la fotografii”, au spus unii internauți în mediul online.
Nicoleta Luciu, în schimb, i-a ignorat pe răutăcioși și le-a dovedit, într-o altă postare, că se simte foarte bine în pielea sa. (Vezi fotografia în galeria de mai jos).
„Frumusețe!”, „Ești superbă, frumoasă, Nicoleta!”, „Ce frumoasă!”, „Prea frumoasă ești, Roza!”, au fost comentariile pe care le-a primit Nicoleta Luciu din partea celor care o apreciază.
Foto: Instagram