Bianca Drăgușanu este, pentru Cătălin Botezatu, o persoană foarte specială, pentru care ar muta și munții din loc. Chiar dacă nu mai sunt împreună de ani întregi, cei doi sunt în relații foarte bune. 

În cadrul unui interviu recent, Cătălin Botezatu a spus că o va susține întotdeauna pe blondină, indiferent ce parter de viață va avea, amintindu-și și ce îi cerea Bianca la vremea când erau într-o relație.

„Mă punea să îi cumpăr reviste. La 12 trebuia să îi cumpăr toate ziarele. Dacă nu apărea în cel puțin două ziare se sinucidea, nu era bine. E o fată deșteaptă, frumoasă și face ce vrea.”, a spus creatorul de modă, potrivit SpyNews.ro.

Mai mult decât atât, celebrul designer a mărturisit că a fost și va fi în continuare mereu disponibil pentru Bianca Drăgușanu, ori de câte ori va avea nevoie de ajutor.

„E o minunată. Eu i-am spus, dacă vreodată are nevoie de ceva, să mă sune, că mă duc. Dacă mâine ea îmi spune vino și ajută-mă și fă aia pentru mine, eu fac. Indiferent cu cine e”, a mai spus Cătălin Botezatu.

Foto: Intagram