Cine nu are ONG-isti in preajma, sa-si cumpere!
Perfecte: Cand te-am cunoscut, faceai voluntariat intr-un ONG. Cat timp ai facut asta? Mai ai timp si acum sa faci voluntariat?
Monica Jitariuc: Da, ne-am cunoscut cand lucram pentru MASTER Forum in cadrul proiectului PAL-TIN. Am fost voluntar PAL-TIN (un proiect care incuraja tinerii sa participe la administrarea localitatilor lor si sa inteleaga ca daca ei nu zic sus si tare ca le trebuie un parc de skate, de exemplu, nimeni nu o sa le faca niciodata asa ceva). Timp de doi ani am umblat prin licee si le-am povestit elevilor despre ce inseamna democratie (uau!) si faceam cu ei exercitii de democratie. Elevii isi alegeau primar si Consiliu Local al Tinerilor care apoi chiar stateau pe langa institutile reale ale oamenilor mari si incearcau sa puna pe agenda si problemele tinerilor. Nu am mai facut voluntariat decat punctual dupa acest proiect. Ma ofer voluntara pentru foarte multe lucruri in prezent, dar nu mai fac voluntariat in sensul civic al cuvantului. Imi dau ca motiv lipsa de timp, dar mi-as dori sa fac voluntariat si poate in viitor chiar o sa ma mai implic in cauze in care cred si pentru care cred ca pot face ceva. Faptul ca am incercat sa salvez cu un like pe Facebook rechinii din Sipadan nu se pune, nu?
Ai absolvit SNSPA. De ce ai ales PR-ul ca profesie si nu comunicarea politica sau alta profesie? Ce te-a atras inspre acest domeniu?
Am facut parte din a doua generatie de absolventi ai Facultatii de Comunicare si Relatii Publice din cadrul SNSPA. Am inceput sa lucrez inca din anul 1 in PR institutional, la Directia de Comunicare a Ministerului Apararii Nationale. Imediat dupa asta, in anul 2, mi s-a oferit un job entry-level in publicitate. Asa ca, atunci cand a trebuit sa aleg specializarea a fost destul de simplu: deja stiam cam cu ce se mananca publicitatea si voiam sa am si o diploma care sa ateste acest lucru. Pe diploma mea chiar asta scrie: "Publicitate". Nu am ales alt domeniu al comunicarii pentru ca teritoriul pe care m-am simtit dintotdeauna in largul meu a fost comunicarea comerciala (fie ea publicitate, PR, marketing). Simt ca aici pot face cele mai multe lucruri, si asta fara alte presiuni in afara de cele impuse de standardele mele si ale agentiei pentru care lucrez: creativitate, eficienta si rezultate.
Viata ca un Festival
Si, pe langa ce stii din carti si de la scoala, ai invatat ceva si din copilarie si adolescenta petrecute la Sighisoara?
Mi-am petrecut copilaria Sighisoara, in cetate. In cetate, traiam ca intr-un fel de curte imensa cu multi vecini. De la toti am invatatcate ceva. De la tanti Berta am invatat ca, de fapt, cartofii prajiti nu sunt buni, iar de la mama ca trebuie sa stau cu spatele drept si sa am incredere in mine. Tata m-a invatat sa am incredere in oameni si bunicii ca laptele e foarte bun si ca trebuie sa beau mult lapte. De la fratii mei (am 2 frati si o sora) am invatat ca viata e prea serioasa sa fie luata in serios si ca oricand e timp pentru joaca. Si am mai invatat multe de la multi oameni. Acum merg la Sighisoara mai rar decat ar trebui si decat mi-as dori. Adolescenta mea a fost foarte legata de Bucuresti, de Scoala Centrala unde am si locuit in liceu, 4 ani, la internat. Aici am inteles ca invatatul nu se opreste niciodata, ca se poate convietui foarte bine cu 38 de fete in camera, zi de zi si ca poate fi superdistractiv, ca optimismul rezolva jumatate din probleme si ca e important sa construiesti atata vreme cat ai grija sa nu darami nimic
Cum ai ajuns partener la The Practice?
The Practice incurajeraza zi de zi oamenii (de la juniori la seniori) sa fie mai buni, mai profesionisti. Apoi, cand ei reusesc, agentia are bunul si sanatosul obicei de a le recunoaste performantele in diverse feluri. A face colegi-parteneri este parte a acestei recunoasteri. In prezent, doi sefi de departmanent (Oana Bulexa- Head of PR si eu-Head of Social Media) suntem parteneri in agentie. Concret, am ajuns la The Practice pentru a infiinta si coordona departamentul de social media. L-am infiintat si l-am coordonat cu succes, se pare. :)
“Premiile sunt al dracului de importante!”
The Practice a castigat numeroase premii din 2006 pana acum si este cea mai premiata agentie de PR romaneasca. Sunt impoprtante premiile pentru tine?
Pana sa vin la The Practice nu stiam ca premiile in PR sunt atat de importante pentru ca au niste criterii foarte interesante si concrete de care tin cont: strategie, creativitate, implementare si, mai ales, rezultate. Pentru ca o campanie in PR este evaluate atat de strict, premiile in PR devin foarte, foarte valoroase. La The Practice am prins gustul premiilor. Este o emotie foarte mare de fiecare data cand inscriem o campanie, apoi sarim de bucurie cand aflam ca suntem nominalizati la vreo competitie (uneori lucrarile noastra lupta cu mii de lucrari- cele mai bune din lume), iar cand castigam…ei bine, cand castigam suntem cele mai fericite din lume! Pentru ca recunoasterea muncii noastre este importanta, toate avem spirit competitiv, si agentia are un standard: este, totusi, cea mai premiata agentie de PR romaneasca. Deci, da, premiile sunt al dracului de importante!
La ce campanii ai lucrat cu cea mai mare placere?
Lucrez cu multa placere la toate campaniile. Imi place foarte mult ce fac si incerc sa se vada asta si in ceea ce fac. The Practice incepuse sa faca social media cu destul de mult timp inainte sa ma alatur eu agentiei, asa ca am preluat si continuat eforturile in acest sens pentru clienti precum Gusto sau Hochland. Mai apoi, agentia a dezvoltat campanii de PR cu componente de social media precum: Varta- Indestructibila, ING Bank-Lansare e-bank, Medas- servicii medicale si multe, multe altele. Sunt fericita ca agentia noastra are doua branduri construite in social media strict prin PR, fara investitii de media in Top Social Brands si ca The Practice este singura agentie de PR cu doua nominalizari si un premiu special la recenta competitie de digital IAB MIXX Awards. Ca agenție de PR, să iei un astfel de premiu în cadrul unei competiții de digital este incredibil! Suntem fericite că munca noastră pe partea de digital și social media începe să fie tot mai apreciată atât de clienți, cât și de juriile competițiilor de profil.
O mamica face cariera
Esti mamica unei fetite. Cat ai stat in concediu de maternitate?
Am o fetita de aproape 3 ani. O cheama Flaria si e nascuta intr-o noapte, foarte tarziu si foarte cu luna plina. Am stat fix un an acasa si acum stau “acasa” (iesim mult si in oras :-) ) cat de mult pot.
Ti-a fost teama ca nasterea unui copil te va impiedica sa lucrezi in acelasi ritm?
Da, mi-am pus la vremea respectiva intrebari mari si serioase despre cum nasterea unui copil va afecta acest ritm. Foarte curand mi-am dat seama ca mi-am pus intrebari stupide si probleme gresite. Ritmul tine de tine, tu ti-l impui…e mai mult time management de facut acum…asta e singura diferenta. :)
Cine te ajuta acum cu cresterea fetitei? Ai timp sa stai cu ea cat ti-ai dori?
Cu cresterea Flariei ma ajuta mult gradinita la care merge. Am dat-o inca de la 2 ani la o gradinita Montessori. Este un sistem interesant si o ajuta sa se dezvolte foarte frumos. Desigur, nu am timp sa stau cu ea cat mi-as dori… Traim niste vremuri care ne impiedica sa facem tot ce ne dorim. Vremurile insa, oricum vor fi, nu ne vor impiedica niciodata sa incercam si zi de zi sa facem mai mult, mai bine. Iar eu stau din ce in ce mai mult cu Flaria zi de zi.
Intruchipezi visul multor femei: la 30 de ani ai o cariera si esti inca in ascensiune, ai un sot si un copil. Ti-ai dorit sa le “bifezi” pe toate pana la acest termen sau asa s-a intamplat?
Nu stiu ce viseaza alte femei, dar eu nu mi-am propus niciodata sa bifez lucruri de pe o lista. Sa zicem doar ca am avut foarte mult noroc si ca am muncit destul de mult la norocul asta. Sunt recunoscatoare pentru lucrurile pe care le am si pentru oamenii dragi care-mi sunt alaturi.
Recent ai implinit 30 de ani. Ce a insemnat pentru tine implinirea acestei varste? E adevarat ca se schimba ceva atunci in tine sau ca ceilalti te privesc altfel cand schimbi prefixul?
“30” e fix ca “29” si pentru mine nu a insemnat mai nimic in afara de o zi frumoasa petrecuta cu prieteni. Nu sunt nici gen care sa ia trecerea anilor in serios. Ma simt foarte tanara, energica, optimista si cu o viata inainte. Cam asa ma simteam si la 20. Singura diferenta este ca acum drumul spre “inainte” mi se pare mai clar conturat.
Ce iti place sa faci in timpul liber?
Imi plac multe lucruri: imi place sa merg in vacante, imi place foarte mult limba franceza, imi place sa citesc, sa vad filme…imi place divingul (am facut cursuri acum ceva vreme si ma pot scufunda pana la 18m☺ ) si imi place sa ii inventez Flariei povesti.
Gatesti? Care e specialitatea ta?
Gatesc. Fac prajituri foarte bune (superlamaita si supercornulete cu nuca), fac o supa de galuste foarte limpede si buna, stiu sa fac curry thailandez si salata de mango cu morcovi si alune. Si mai stiu sa citesc retete si sa le execut intocmai☺
Stii si retete de la bunica ta din Sighisoara?
Daaaa…. lapte de pasare. Reteta e secreta.
Unde ai facut cele mai frumoase vacante?
Imi plac la nebunie toate vacantele mele☺. Am fost in locuri frumoase, dar cel mai mult mi-a placut in Asia de Sud-Est (Laos, Cambodgia, Malayasia-Borneo) si in Europa-Portugalia mi se pare cea mai frumoasa tara.
Moda pentru o femeie de succes
Care sunt piesele tale preferate din garderoba?
Am niste rochii de la Cos care imi plac foarte mult, nu stiu povestea lor. Am o rochie la care tin foarte mult, care e de la DIKA si care imi poarta noroc la pitch-uri. Nu caut brandurile de pe eticheta hainelor. Caut sa arat si sa ma simt bine in ele. OK…la unele caut doar sa arat bine in ele☺.