Motanul Gacek are propria lui secțiune pe Google Maps și un scor perfect de cinci stele pe site.
Unul dintre turiști a scris în recenzie: ”Foarte tare! O să-mi aduc toată familia data viitoare!”.
”Am călătorit prin Europa cu bicicleta și am avut grijă să mă opresc să-l vizitez și pe el. Excelent grăsuțul”.
”Așa cum m-am așteptat, nu mi-a dat prea multă atenție, ceea ce a făcut experiența și mai grozavă. Dacă aș putea să iau cina cu oricine din lumea asta, aș alege să zbor până aici și să-l hrănesc pe el”.
Conform Business Insider, pisica a eclipsat alte atracții ale orașului, unele dintre acestea dăinuind de sute de ani.
Motanul Gacek (care înseamnă ”liliac cu urechi lungi ” în limba poloneză) a devenit cunoscut după ce a apărut un documentar, în anul 2020. De atunci, acesta mărșăluiește pe străzile din Szczecin, iar când obosește se retrage în casa lui de pe strada Kaszubska, pe care localnicii au construit-o special pentru el.
Turiștii nu-și doresc decât să facă poze cu el și, eventual, să-i dea ceva de mâncare.
”Pisica asta este o legendă în Szczecin. Din păcate, nu am putut să-mi fac o poză cu ea, dar tot a fost grozav să o văd”.
Din cauza gabaritului lui, Protecția Animalelor din Szczecin îi roagă pe turiști să nu-l mai hrănească.
Foto: kotgacekeveryday/Instagram