Oana Lis este foarte activă în mediul online, acolo unde le mai cere ajutorul oamenilor care o urmăresc, la fel cum s-a întâmplat și de data aceasta. Din cauza problemelor financiare cu care se confruntă, soția fostului edil al Capitalei s-a văzut nevoită să vândă mai multe bunuri din casă, însă aceasta a fost o soluție de moment.
Acum, femeia și-a întrebat prietenii de pe Facebook ce platforme poate încerca pentru a câștiga un ban cinstit, iar răspunsurile unor bărbați au surprins-o de-a dreptul. Unii au întrecut limita și i-au sugerat să se apuce de OnlyFans, o platformă destinată adulților.
„Bărbații, mesaje -„Fa-ti OnlyFans!”. Da, cred că aș produce ceva acolo…dar…Măi, pe mine dezbrăcată total mă vede doar cine mă iubește în viața asta. Ține de respectul de sine, să nu aibă acces oricine la tine”, a scris Oana Lis, pe Facebook.
Cum arată apartamentul în care locuiesc Viorel și Oana Lis
Viorel Lis, fostul primar al Bucureștiului, locuiește alături de soția sa, Oana, într-un apartament modest din Capitală. Pentru că au o situație materială dificilă, cei doi au decis să vândă mai multe obiecte din casă, iar acum mulți se întreabă cu ce au mai rămas și cât de diferit arată locuința lor.
„Când am plecat din primărie, a fost o categorie de oameni care nu mă mai băgau în seamă. Unii, din invidie, mai ales rudele, nu mai vorbesc cu mine. Vezi, Doamne, ce am făcut eu, ce am ajuns. Dacă mă îmbogățeam, nu stăteam în cămăruța asta”, a spus Viorel Lis în urmă cu ceva timp pentru un post TV.
„Aș vrea să vând ceva de la Viorel sau de la mine ca să fac rost de bani pentru ceva ce îmi trebuie. Ce ați cumpăra de la noi, ceva personal? Aștept idei”, a scris Oana Lis pe Facebook.