Fosta parteneră de viață a lui Marian Vanghelie, alături de care a stat 11 ani și împreună au o fetiță, le-a spus jurnaliștilor de la Click că problemele pe care le-a avut cu autoritățile au făcut-o să se îngraje foarte mult. Însă, din fericire, a reușit să scape de 24 de kilograme într-un timp record!
„Eu am fost mereu slabă. 49 de kilograme până la 31 de ani. În sarcină m-am îngrășat, dar problemele au început cu adevărat odată cu problemele acelea de la DNA, când mascații au intrat peste noi în casă. Am ajuns la 02.00 noaptea la spital. Trei săptămâni am stat pe tratament. Problemele nu au trecut, m-am îngrășat 15 kg din cauza stresului. Am sunat la spital la Viena, am facut analize, problema mea nu a trecut. Până când într-o zi am luat-o pe mama de mână, bebelușul în brațe și am făcut un tur de șapte biserici la care m-am rugat. Vreau să spun că atunci când am ajuns la ultima, atunci am scăpat de problema de sănătate. Din păcate, de stres nu am scăpat și consecințele au fost neplăcute din toate punctele de vedere. Eu am fost fit toată viața mea, de când mă știu am făcut sport. Stresul acesta zilnic de a fi cu kilograme în plus mă omora. Când eu mă știam cum sunt și ce vedeam în oglindă era cumplit. Am luat decizia să fac ceva și am fost la un medic foarte bun, specializat în diabet și boli nutriționale, am stat de vorbă mult cu ea, i-am spus tot ce am încercat ca și diete și am luat decizia să merg pe altă soluție și am slăbit 24 de kg în patru luni, m-am și liniștit cu stresul acesta cotidian, am început dieta în septembrie, când aveam 77 de kg, mă simțeam oribil. Acum am 53 de kg și nu mă mai recunoaște nimeni. Ieri m-am întâlnit cu prietenele mele după mult timp și când m-au văzut au rămas șocate”, a spus Oana Mizil pentru sursa citată.