Olga Barcari are doar cuvinte de laudă la adresa acestuia, spunând că este mult mai mult decât pare la prima vedere și de cume este văzut pe sticlă. Tânăra nu a dat de înțeles că ar fi împreună, dar a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui.

Deși a fost zărit în compania diferitelor femei, după divorțul de Livia, Cătălin Bordea a spus mereu că este singur, afirmații pe care a continuat să le susțină chiar și după ce s-a zvonit că ar avea o relație cu Olga. Acum, Olga Barcari a rupt tăcerea și a spus ce crede despre comediant.

Aceasta susține că nu îl cunoaște foarte bine, dar, din ce a observat până acum, este un bărbat în adevăratul sens al cuvântului, foarte educat și inteligent.

„A fost o nebunie acum o lună de zile. Nu îl cunosc atât de bine, însă l-am observat. Este mai mult decât arată la televizor și în general. Este un bărbat boem, este un bărbat educat, cult, citește foarte mult, este doxă de carte, poți să vorbești pe orice subiect, este absolut minunat!

E și moldovean. Este băiat de treabă, ca să zic așa. Cu suflet foarte mare, simpatic, spiritual”, a spus aceasta, în cadrul unei emisiuni televizate.

Cătălin Bordea a declarat, în cadrul unui interviu acordat pentru o televiziune, faptul că o cunoaște pe Olga de mult timp, fiind foarte buni prieteni, dar nimic mai mult nu s-a întâmplat între ei. De asemene,a susține că, cel puțin pentru moment, nu se gândește să își refacă viața sentimentală, preferând să prioritizeze cariera și autodezvoltarea.

 

Sursa foto: Instagram