Desigur, pentru fiecare dintre noi este important să fim proprietarii unei case și să o amenajăm după bunul plac: de la gazonul din curte și florile pe care le plantăm până la culorile alese pentru fiecare cameră, mobila de baie, gadgeturile sau obiectele de decor. Toate acestea necesită investiții financiare și de timp, pe care suntem dispuși, într-o mai mică sau mai mare măsură, să le acceptăm. Însă, când vine vorba despre vedete, luxul și confortul reprezintă o prioritate, iar banii par să treacă pe locul al doilea.
Poate cea mai cunoscută locuință din lumea showbizului i-a aparținut lui Hugh Hefner. Conacul Playboy, pe care l-a cumpărat în 1971 pentru 1,1 milioane de dolari, a fost locul multor petreceri de pomină. El a vândut casa cu 30 de camere, în 2016, pentru suma de 100 de milioane de dolari și a fost considerată la vremea respectivă cea mai mare afacere imobiliară rezidențială din istoria Los Angelesului. Iată ce alte vedete au investit sume considerabile pentru proprietăți extravagante.
1. Bill Gates
Unul dintre cei mai bogați oameni ai lumii deține una dintre cele mai spectaculoase case, potrivită statului său, după cum apreciază experții imobiliari. În 1988, Bill Gates a cumpărat terenul cu două milioane de dolari și a investit alți 63 de milioane de dolari în construcția casei. În prezent, proprietatea valorează peste 127 de milioane de dolari.
Situată în Medina, Washington, casa este formată din șapte dormitoare, 24 de băi, 6 bucătării, o sală de sport, o sală de teatru, piscină interioară/exterioară și multe altele. Construcția este bine securizată, iar invitații primesc la sosire un microcip, pentru a putea fi localizați și pentru a nu se rătăci.
2. Oprah Winfrey
Celebra prezentatoare TV Oprah Winfrey deţine o casă în valoare de 90 de milioane de dolari, în Montecino, California, proprietate cunoscută şi sub numele „Promised Land“. Ea a cumpărat casa în 2001, pentru suma de 50 de milioane de dolari, investind ulterior alte milioane în reamenajarea locuinţei în stil neo-georgian. Vila vedetei are, printre altele, şase dormitoare, 14 băi, o bucătărie grand gourmet, o cramă, o sală de cinema și o piscină.
3. Beyoncé şi Jay Z
În 2017, Beyoncé şi Jay Z au cumpărat o casă de 30.000 de metri pătraţi în Bel Air, California, deţinută anterior de Tyrone McKillen. Aceasta nu este singura proprietate pe care cuplul o deţine în Bel Air, dar este cea mai extravagantă. În valoare de 88 de milioane de dolari, locuinţa a fost proiectată de Paul McClean şi include, printre altele, opt dormitoare, 11 băi, patru piscine, un studio de înregistrări şi un spa.
4. Tom Cruise
Nu a fost o misiune imposibilă pentru Tom Cruise să își achiziționeze o locuință de 10.000 de metri pătrați în Telluride, Colorado. Proprietatea valorează 59 de milioane de dolari și include, printre altele, șapte dormitoare, nouă băi, o sală de sport, o cameră de recreere, o bibliotecă, o sufragerie cu ferestre mari, care oferă o privire panoramică asupra munților, teren de baschet, tenis și hochei și o pistă de motocross. În plus, există și o casă de oaspeți, care cuprinde trei dormitoare și trei băi.
5. Jennifer Lopez
Tot în Bel Air și-a cumpărat o proprietate extravagantă și cântăreața Jennifer Lopez. În 2016, ea a plătit 28 de milioane de dolari pentru o casă cu șapte dormitoare, 13 băi, un cinematograf pentru 30 de persoane, o cameră de masaj și o piscină cu plajă. Proprietatea de 14.000 de metri pătrați a fost construită în 1940 de arhitectul Samuel Marx. Valoarea locuinței a ajuns în prezent la peste 40 de milioane de dolari.
Sursă foto: Velvet ocean/ Shutterstock