Fetele au lăsat la o parte tenișii, pantalonii scurți și tricourile sport și au impresionat pe toată lumea cu o schimbare radicală. Eliza Samara, Bernadette Szocs și Daniela Dodean au îmbrăcat ținute glamour, ultrafeminine și extrem de prețioase. Totul pentru o ședință foto luxury la care au mai participat și Andreea Dragoman, băieții din lotul național, antrenorii care-i conduc la turneele finale, dar și cel mai frumos cuplu din fruntea unei federații sportive românești, Beatrice și Cristi Romanescu.
”Când ești sportiv de înaltă performanță și stai sute de ore în echipament, cumva se creează o imagine, care în realitate este ușor diferită. Eu asta am vrut să arătăm, o imagine a unor fete superbe și băieți excepționali, a unor oameni frumoși la propriu și la figurat”, a declarat Beatrice Romanescu, manager la Federația Română de Tenis de Masă.
”Toți suntem obișnuiți să le vedem în trening, dar acum am avut ocazia să le descoperim altfel pe sportive, avem cele mai frumoase fete. Sigur am urca pe podium dacă ar fi vorba de vreun concurs de frumusețe în tenisul de masă”, a precizat Cristi Romanescu, președintele Federației Române de Tenis de Masă.
Cu toate că gândul lor a mai zburat la competiția de la Nantes, jucătoarele de tenis de masă din lotul național al României și-au intrat perfect în rolul de femei fatale pe care l-au avut la ședința foto. Au recunoscut că nu-i deloc ușor să pozezi și au mărturisit că n-ar renunța la sport pentru modelling. Apoi, Samara și Szocs au creat cea mai frumoasă imagine: au schimbat câteva mingi îmbrăcate în rochii mulate și tocuri extrem de înalte.
”Nu aș putea apărea la competiții pe tocuri, mi-aș rupe gleznele. Este foarte frumos să te îmbraci elegant, atunci când ai ocazia”, a spus Bernadette Szocs (24 de ani), una dintre sportivele care impresionează prin frumusețe nu numai la turnee, ci și prin postările sexy de pe Instagram.
”Îmi place foarte mult acest stil vestimentar, însă zona mea de confort este la masa de joc. Este bine că ne văd oamenii și altfel, nu doar în șort, tricou și adidași. Dacă ar exista concursuri de frumuseșe, cu siguranță am ieși pe primul loc”, a afirmat Eliza Samara (30 de ani), cea mai valoroasă componentă a lotului național de tenis de masă.
”Ne simțim foarte bine, suntem ca prințesele din basme. Este greu să pozezi, nu este deloc ușor să stai 10-12 ore la un shooting, dar nouă ne place”, a ținut să menționeze Daniela Dodean, o altă jucătoare de top a României la această disciplină.