Fotografia care a surprins-o pe prințesa Diana ațipind la o gală caritabilă organizată în 4 noiembrie 1981 la Victoria & Arthur Museum a fost cea mai apreciată imagine din 2018 pe contul de Instagram al revistei Vogue Paris. Poza, care o înfățișează pe proaspăt numita prințesă de Wales ațipind în timpul unei lungi și istovitoare gale care a avut loc la Londra, a fost realizată de fotograful Tim Graham.
Diana, care primise titlurile de Prințesă de Wales, Ducesă de Cornwall, Ducesă de Rothesay și Contesă de Chester, la 29 iulie 1981, a participat la începutul lunii noiembrie la unul dintre primele sale evenimente de avenrgură ca reprezentantă a Casei Regale Britanice. Gala caritabilă, care a avut loc la Londra la celebrul muzeu de artă decorativă și design Victoria & Albert Museum, a fost una obositoare pentru tânăra prințesă.
Îmbrăcată într-o rochie pictată manual, semnată David Sassoon, Lady Di a strălucit la eveniment. Către finalul serii, prințesa a oferit imaginea anului, după ce capul i-a alunecat ușor în partea dreaptă, Diana ațipind preț de câteva zeci de secunde. În ziua următoare, Familia Regală a făcut anunțul care a înseninat întreaga națiune și care a risipit temerile că Lady Di ar fi bolnavă: prințesa era gravidă cu primul ei copil. Prințul William a venit pe lume la 21 iunie 1982.
Citește și: Fotografie rară cu Prințesa Diana. Vezi imaginea care a impresionat o lume întreagă
Fotografia, care a topit inimile britanicilor la începutul anilor ‘80, a fost cea mai apreciată imagine a anului 2018 pe contul de Instagram a celebrei reviste Vogue Paris. Peste 144.000 de urmăritori ai publicației au apreciat fotografia, amintindu-și cu plăcere de „prințesa inimilor”.
Topul celor mai apreciate fotografii a fost completat de fotografia care o înfățișează pe Meghan Markle în ziua nunții ei (locul 2) și Meghan Markle și prințul Harry sărutându-se la altar (locul 3). Vezi clasamentul complet AICI!