Apropiații Priscillei Presley sunt îngrijorați fiindcă actrița uită repede lucruri și evenimente banale din viața ei. Fosta soție a lui Elvis Presley își pierde memoria pe zi ce trece, are stări confuze și vorbește adesea fără noimă.
„Priscilla a început să uite lucruri, să folosească cuvinte nepotrivite ori să facă pauze în enunțuri care nu duc nicăieri. Divorțul fiicei sale, Lisa Marie, a afectat-o de asemenea și, uneori, Priscilla nu știe dacă vine sau se duce”, a dezvăluit o sursă pentru Radar Online.
Mai mult, Priscilla are grijă de mama ei, Ann Lillian Wagner-Beaulieu (94 de ani), care este bolnavă.
Priscilla Presley, o viață tumultuoasă
Viața Priscillei Presley a fost agitată din prima zi în care l-a cunoscut pe Elvis, în Germania. Avea 14 ani când Regele muzicii rock’n’roll s-a îndrăgostit de ea și nu s-a lăsat până când nu a luat-o cu el peste Ocean.
Părinții ei au fost de acord cu relația lor, însă în anumite condiții, printre care și cea ca fiica lor să urmeze cursurile școlii catolice de fete din Memphis.
În 1966, Elvis Presley a cerut-o de soție pe Priscilla, care în 1968 a adus-o pe lume pe fiica lor, Lisa Marie.
Nefericită din cauză că a fost înșelată, în repetate rânduri, Priscilla l-a părăsit pe Elvis pentru profesorul de arte marțiale Mike Stone, pe care l-a cunoscut prin intermediul soțului ei.
La începutul anilor ’70 a descoperit Biserica Scientologică, instituție căreia i-a fost dedicată tot restul vieții.
Cea mai lungă relație amoroasă a ei a fost cu scriitorul și programatorul IT Marco Garibaldi, alături de care a stat 22 de ani. S-au cunoscut în 1984 și au împreună un băiat – Navarone, care are azi 33 de ani.
Fotografii: Getty Images
Vezi și VIDEO: Zvonuri noi susțin căsătoria în secret a lui Cristiano Ronaldo