Puya s-a apucat de construit case! Câte proprietăți deține acum rapperul: „Mie îmi place să lucrez”


Pe lângă marea sa iubire, muzica, rapperul Puya mai are o pasiune arzătoare: cea de a construi și renova case în stil tradițional.


Puya se numără printre cei mai cunoscuți și apreciați artiști din lumea muzicală românească, fiind recunoscut pentru modul său foarte sincer de a spune pe nume lucrurilor atât într-o discuție simplă, cât și în versuri. Pe lângă muzică și grija pentru familia sa, cântărețul și-a mai găsit o ocupație foarte importantă, mai exact aceea de a construi case. 

În cadrul podcastului realizat de Mihai Morar, Puya a dezvăluit că a achiziționat mai multe proprietăți de-a lungul timpului, iar acum își dorește să le reabiliteze în stil tradițional. Fie că sunt din lut sau din lemn de stejar, artistul vrea să știe că are unde să se relaxeze în adevăratul sens al cuvntului atunci când se satură de agitația din București.

„Mi-am făcut casă la Cernica, în regim propriu, cum am putut, apoi am vândut-o. După aceea, mi-am făcut o casă mare pe pământ, în București, în Sălăjan, o vilă. M-am dus apoi la țară și am făcut o casă de lut, că am început să mă pricep.

M-am mai dus, recent, și la Hunedoara și mi-am mai luat o casă de lemn. E o zonă acolo de case de semi-părăsite. E o casă din lemn de stejar foarte frumoasă, pe care vreau să o iau de acolo și să o mut, undeva mai aproape de București, dar vreau să păstrez lemnul ăla că nu mai găsești așa ceva”, a spus, printre altele, cântărețul, potrivit sursei menționate anterior.

Foto: Facebook/Puya

  • Puya s-a apucat de construit case! Câte proprietăți deține acum rapperul: „Mie îmi place să lucrez”

related posts

Modifică setările cookies