Radu Mazăre, nuntă în închisoare. Iubita fostului primar a depus cererea pentru organizarea ceremoniei


Faptul că se află în închisoare nu-l oprește pe Radu Mazăre se căsătoraescă cu aleasa inimii lui, Roxana. 

Tag-uri: #Radu Mazare #nunta

Iubita lui Radu Mazăre  ar fi depus deja cererea către conducerea Penitenciarului. În document, aceasta solicită organizarea ceremoniei în centrul de detenție. 

Fostul primar al Cosntanței își dorește să se căsătorească pe 5 iulie, când își serbează ziua de naștere. 

"El ar vrea la începutul lunii viitoare, când e și ziua lui, dar nu depinde de el, ci de ce va accepta conducerea penitenciarului. După ce ei doi se căsătoresc, urmând ca ei să cunune și să fie nașii colegului lui de celulă, care și el vrea să-și ia prietena în căsătorie. O să fie două nunți într-una. Nu o să fie o petrecere. Eu vin, da. Nu știu care e regulamentul, cum pot veni invitații. Trebuie să mă ocup de verighete și mai am și sarcini pe care mi le-a dat. Prin telefon a cerut-o. Nu cred că a îngenuncheat” , a declarat fratele lui Radu Mazăre pentru  replublicaonline.ro

 

Rdau Mazăre a fsot condamant la nouă ani de închisoare cu executare, pedeapsă dictată de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri și plaje din Constanța

 

Vezi și: 

  • Radu Mazăre, nuntă în închisoare. Iubita fostului primar a depus cererea pentru organizarea ceremoniei

related posts

Modifică setările cookies