Regina Camilla nu a putut participa la ceremonia de primire a șeicului Tanim bin Hamad Al Thani, emirul Qatarului, având interdicție din partea medicilor. Vizita a avut loc marți, 3 decembrie, în prima parte a zilei.

Ce probleme de sănătate are regina Camilla

Biroul de presă al Palatului Buckingham a anunțat, prin intermediul unei declarații oficiale, faptul că regina Camilla a fost diagnosticată cu o infecție pulmonară, după ce s-a întors dintr-o călătorie efectuată în Samoa și în Australia.

 „Nu mai tușește, dar are, în continuare, episoade de oboseală extremă”, a declarat o sursă regală, conform agenției PA.

Regele Charles ar putea pierde lupta împotriva cancerului

La începutul acestui an, Palatul Buckingham a anunțat că regele Charles a fost diagnosticat cu cancer, însă a refuzat să specifice unde a fost localizat. Familia Regală a păstrat discreția în ceea ce privește acest aspect, însă persoane apropiate au făcut, recent, o declarație mai puțin plăcută.

Deși regele Charles a făcut progrese datorită tratamentului pe care îl urmează, ultimele apariții publice ale acestuia ar fi arătat, de fapt, altceva. Conform marca.com, un nou raport venit din partea apropiaților Familiei Regale susține că aceasta încearcă să ascundă adevărul, printr-o atenție sporită acordată aspectului fizic al monarhului.

Consilierii acestuia ar acorda o atenție sporită rănilor care s-ar fi format în jurul gurii și al buzelor și i-ar aplica acestuia un machiaj intens, care să ascundă orice urmă lăsată de evoluția bolii.

„Deși Charles încearcă să apară în public așa cum o face de obicei, lucrurile nu stau chiar așa. Oricine poate vedea că nu este bine”, a spus o persoană apropiată Familiei Regale.


Sursa foto: Getty Images