Reuniune Dr. Quinn la 23 de ani de la încheierea serialului. Cât de bine arată actorii


E motiv de sărbătoare printre actorii din Dr. Quinn, unul dintre cele mai populare seriale ale anilor ’90! Joe Lando, interpretul lui Sully, împlinește 60 de ani.


Aniversarea lui Joe Lando le-a dat prilej câtorva actori din Dr. Quinn să facă o mică reuniune. Jane Saymour și-a emoționat fanii cu două imagini, pe care le-a postat pe pagina de Instagram. Se pare că după atâția ani, actrița a păstrat legătura și a rămas bună prietenă cu câțiva dintre colegii ei din îndrăgitul serial. Aceasta apare alături de Joe Lando, William Shockley și Jason Adams. 

 

“După atâția ani, încă mă poartă pe brațe! Inimia mi-e plină de bucurie după ce am petrecut timp împreună cu acești oameni minunați”, a scris pe Instagram Jane Seymour. La 70 de ani, actrița arată impresionant. 

 

“William Shockley, Jason Adams și cu mine ne-am reunit pentru a-l sărbători mai devreme pe Joe. 60 bate la ușă”, a adăugat actrița. 

 

Și William Shockley, care l-a interpretat pe nesuferitul Hank în Dr. Quinn, i-a făcut o urare lui Lando. “La mulți ani  dragul meu prieten, fratele meu, camaradul meu în anii epici petrecuți împreună”.

 

Jason Adams, celălalt actor prezent la reuniune, l-a interpretat in Dr. Quinn pe Preston A. Lodge III, Generalul Custer.

Serialul Dr. Quinn a rulat la tv din 1993 până în 1998 și a avut 6 sezoane.

 

  • Reuniune Dr. Quinn la 23 de ani de la încheierea serialului. Cât de bine arată actorii

related posts

Modifică setările cookies