De curând, cea mai mică fată a lui Kris Jenner a revenit la una dintre culorile care au consacrat-o înainte de a deveni mamă. Aceasta a purtat o perucă roz, iar fanii s-au bucurat extrem de mult, amintindu-și de aparițiile sale din adolescență.
„Bună! Vă aduceți aminte de mine?”, a scris multimilionara, în dreptul fotografiilor cu noul ei look. Imediat, fanii au început să o complimenteze, precizând că este, din nou, acea adolescentă cu care au crescut.
Kylie Jenner va aniversa un an de relație cu Timothée Chalamet
Peste puțin timp, Kylie Jenner va aniversa un an de relație cu Timothée Chalamet, zvonurile spunând că au început să iasă la întâlniri în primăvară. Relația lor a început la câteva luni distanță de când ea și Travis Scott, tatăl celor doi copii ai săi, s-au despărțit.
Conform presei de peste ocean, înainte de a se despărți în luna ianuarie a anului 2023, au petrecut Crăciunul separat și, după mai multe împăcări și despărțiri, au decis să meargă pe drumuri separate, după o relație de aproximativ cinci ani.
Cu toate acestea, pentru amândoi, binele celor doi copii este mai presus de orice, motiv pentru care, continuă să comunice de dragul lor. Fanii acesteia se declară extrem de încântați de noua sa relație, precizând chiar că sora lui Kim Kardashain este mai fericită ca oricând.
Aceștia au sesizat mai multe schimbări în viața ei de când au apărut zvonurile despre relație, fiind vorba atât de schimbări de spirit, cât și de schimbări de vestimentație. Unii chiar consideră că Timothée Chalamet este mult mai potrivit pentru ea decât Travis Scott și sperau ca zvonurile despre relația lor să fie adevărate.
Sursa foto: Instagram