Sergio și Pilar s-au cunoscut în anul 2012, același an în care și-au confirmat relația la gala Fifa Ballon d'Or, iar un an mai târziu au devenit părinți. Deși au o relație de ani buni, cei doi s-au căsătorit abia anul trecut, iar acum, la un an de la ziua nunții, fotbalistul i-a transmis un mesaj emoționant frumoasei sale partenere.
"Nu mi-e ușor să descriu în cuvinte emoțiile, dar să-mi trăiesc fiecare zi alături de tine e cel mai bun lucru pe care mi l-a oferit viața. Acum un an am spus da, dar angajamentul nostru a fost făcut în ziua în care ne-am întâlnit. Pentru că nu exist eu fără tine și nici noi fără ei, Sergio, Marco, Alejandro... Îți mulțumesc că exiști și că mi-ai oferit tot ce e mai bun. La mulți ani, iubire!".
Și Pilar a publicat o imagine din ziua nunții, iar reacția fanilor a fost pe măsura frumuseții celor doi.
Ramos și Rubio au trei copii împreună, pe Sergio, Marco și Alejandro, iar superba brunetă a anunțat în ianuarie că este însărcinata pentru a patra oară și că va deveni din nou mamă.
Sursă foto: Instagram