Sinéad O'Connor se internează într-o clinică de recuperare din cauza stresului și a dependenței de droguri


Artista irlandeză Sinéad O'Connor, care s-a convertit la Islamism în 2018, a anunțat că își anulează toate concertele din 2021. Ea va petrece un an într-o clinică pentru a se recupera în urma celor „6 ani de traume”.


2020 a fost ultimul an negru pentru Sinéad O'Connor, care a anunțat că va urma un program de recuperare din cauza traumelor, stresului și celor 34 de ani în care a fost dependentă de cannabis. Artista de 53 de ani, care acum e cunocută su numele Shuhada Sadaqat, și-a anunțat fanii pe Twitter.

Mesaj pentru oamenii care au bilete la show-urile de anul viitor: acele spectacole au fost amânate până în 2022, ca să pot urma un an de tratament pentru traume și dependențe, deoarece am avut 6 ani foarte traumatici, iar acest an a fost sfârșitul acestei perioade. Acum începe recuperarea”, a scris artista irlandeză pe Twitter.

Ea a recunoscut că a fost dependentă de cannabis vreme de 34 de ani, însă în 2020 a dezvoltat altă dependență. Mai mult, artista a trecut printr-o serie de evenimente traumatice. Fiul ei, Shane, în vârstă de 15 ani, a dispărut de acasă la jumătatea lunii ianuarie 2019. Băiatul a fost găsit de poliție după câteva zile și adus acasă. 

În acest an, ea a dezvăluit că a pierdut „pe cineva drag” și că cei 4 copiii ai ei au avut probleme de sănătate.

Sinéad O'Connor s-a convertit la Islamism

La sfârșitul anului trecut, artista care scria istorie cu piesa Nothing Compares To You, a dezvăluit pe Twitter că a trecut la Islamism. „Anunț că sunt mândră că am devenit musulmană. Este o concluzie naturală a călătoriei oricărui teolog inteligent. Întregul studiu al Sfintei Scripturi duce la Islam”. Tot atunci a dezvăluit că a renunțat la numele de botez: 

Toate scripturile sunt, astfel, redundante. O să mi se dea un nume nou. Voi fi numită Shuhada”, a anunțat artista.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO: ShARE ÎN BUCATE - Pui cu bere și salată de cartofi

  • Sinéad O Connor se internează într-o clinică de recuperare din cauza stresului și a dependenței de droguri

related posts

Modifică setările cookies