Sînziana Iacob a născut. Prima imagine cu bebelușul


Îndrăgita bloggeriță Sînziana Iacob a devenit ieri, 3 iunie, mămică și a împărtășit vestea cu fanii ei de pe Instagram.


Sînziana Sooper, așa cum e cunoscută în social media, a născut la un spital privat din Constanța și l-a avut aproape pe soțul ei, chef Alexandru Iacob. Cei doi s-au căsătorit anul acesta, la sfârșitul lunii aprilie, când Sînziana era trimestrul III de sarcină. 

Blonda a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, care a primit nota 10 din partea medicilor. Bloggerița care a născut natural a postat și prima poză cu bebe pe contul de Instagram.

“3 iunie 2021. A venit pe Pământ minunea și bucuria. Vi-l prezentăm pe Nor Iacob. Născut în această dimineață la 6:30, cu 3.635 g, 52 cm, prin naștere naturală. Nota 10! 

Și ca să fim bine înțeleși din prima, vorbim despre un Nor pufos, un Nor de Lumină, un Nor Norocos, pe un cer întotdeauna senin. Un Nor din care răsare curcubeul. ❤ #NorFermecator”, a scris Sînziana lângă fotografia în care apare alături de soțul Alexandru și bebe Nor. Internauții i-au felicitat pe părinți și le-au lăsat sute de mesaje. Imaginea cu cei trei a adunat peste 45.000 de aprecieri în doar câteva ore. 

"Fericire mare!" "Bine ai venit, Nor Fermecător! Să fii de 10 toată viața!","Felicitări! Să fie cel mai frumos și norocos Nor de pe întreg cerul!", "Wow! Să creșteți mari și să fiți sănătoși", sunt doar câteva dintre mesajele postate de urmăritprii și prietenii Sînzianei.

Sînziana este una dintre cele mai îndrăgite bloggerițe din România. Ea are peste 216.000 de urmăritori pe Instagram și peste 32.000 de abonați pe canalul de Youtube.  

Fotografii: Instagram 

EURO 2020: Fotbalul se joacă la PRO TV

 

  

  • Sînziana Iacob a născut. Prima imagine cu bebelușul

related posts

Modifică setările cookies