Ultima dată când Ri Sol-ju (31 de ani) a fost fotografiată de o publicație oficială a fost pe 25 ianuarie, când a ieșit alături de soțul ei la un teatru din Pyongyang.
De atunci, nu a mai fost văzută la niciun eveniment, dând naștere speculațiile că soțul ei ar fi executat-o.
Aceștia au stat lângă mătușa de 74 de ani a lui Kim Jong Un, Kim Kyong-hui, care nu a mai apăruse în public de mai bine de 6 ani, după ce l-a ajutat să vină la putere.
Soțul lui Kim Kyong-hui, Jang Song-thaek (67 de ani), a fost executat în decembrie 2013, după ce Kim Jong Un a preluat controlul țării, la doi ani de la moartea tatălui său, în decembrie 2011.
Ri, al cărei titlu oficial este ”Respectata Primă Doamnă”, nu a apărut alături de dictatorul nord-coreean, la cea mai recentă paradă militară, de 10 octombrie, așa cum o făcea în trecut.
O sursă a declarat pentru Daily NK, un site cu baza în Seoul ținut de adversarii regimului nord-coreean, că ar circula trei zvonuri legate de absența ei.
Primul ar fi că Ri are probleme de sănătate, deși aceasta nu ar fi cea mai plauzibilă, conform sursei citate.
Unii cred că ar avea grijă de mătușa lui Kim, Kim Kyong-hui, care a fost văzută alături de ei la teatru, în ianuarie. Se pare că aceasta este bolnavă, iar dictatorul are o ”slăbiciune” pentru ea după ce i-a executat soțul, conform The Sun.
Un alt zvon spune că Ri s-ar fi retras pentru a se ocupa de fiica ei, care are șapte ani și e suficient de mare pentru a merge la școală.
O altă teorie care circulă este legată de pandemia de coronavirus, aceasta alegând să se protejeze, autoizolându-se.
Foto: Getty