Vali Vijelie, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați cântăreți de muzică de petrecere de la noi din țară, a călcat pe bec! În urmă cu doar câteva zile, manelistul a fost suprins de către jurnaliștii cancan.ro în ipostaze intime alături de o altă femeie. 

Cântărețul a fost fotografiat în timp ce o atinge pe femeia respectivă într-o zonă interzisă, iar imaginile au făcut înconjurul internetului.

Carmen Rusu, prima reacție după ce Vali Vijelie a fost surpins cu presupusa amantă

Contactată de jurnaliștii Fanatik.ro, Carmen Rusu, soția artistului, a reacționat și a spus că nu divorțează, totul pentru confortul copiilor lor.

„Nu mă mai interesează unde și cu cine apare. Din acest moment, fiecare își vede de viața lui. Eu stau cu el strict pentru confortul financiar al meu și al copiilor mei. De acum, probabil fiecare va merge pe drumul lui și își va face viața.

Pe mine nu mă mai interesează de azi nimic din ceea ce apare. Nu vreau să mai fiu contactată de nimeni. Vreau să se înțeleagă o dată pentru totdeauna că nu mai vreau să am de-a face cu el”, a spus aceasta pentru sursa menționată mai sus.

Foto: Instagram, Facebook