Tanya Roberts, din „Sheena, regina junglei”, a murit la 65 de ani. Cauza decesului, dezvăluită


Tanya Roberts s-a stins din viață la 4 ianuarie 2021, în jurul orei 21:30, la Spitalul Cedars-Sinai Medical Center din Los Angeles. Actrița fusese declarată decedată cu câteva ore mai devreme, din greșeală.


Tanya Roberts, care a jucat în James Bond: A View To a Kill, Îngerii lui Charlie și Sheena, regina junglei, a murit luni seară la spital. Apropiații ei au dezvăluit că a suferit de o infecție a tractului urinar, care a fost trecută în certificatul de deces drept cauză a morții.

Actrița de 65 de ani a fost declarată decedată, în mod eronat, luni dimineață, însă publicistul ei a corectat informația. 

Lance O’Brien, iubitul actriței, a explicat că această confuzie a pornit după ce medicii l-au chemat la spital, duminică, spunându-i că Tanya se stinge repede și că va muri curând, relatează TMZ. Acesta s-a dus la spital „și, pe când stătea în camera ei, aceasta a deschis ochii și a încercat să-i apuce mâna, dar apoi a închis ochii și și-a pierdut cunoștința”.

Luni seară, reprezentantul legal al actriței, Mike Pingel, a făcut publică informația morții sale. Acesta a precizat că actrița s-a stins din cauza unei infecții a tractului urinar care i-a afectat rinichii, ficatul și circulația sângelui.

Roberts a fost o activistă pentru drepturile animalelor, iar în locul florilor apropiații cer donații făcute, în numele ei, către ASPCA. O ceremonie online pentru Tanya Roberts va fi anunțată în curând”, a mai spus Mike Pingel, scrie People.

Fotografii: Getty Images/Profimediaimages.ro

Vezi și VIDEO: Miliția Modei by Costi Diță: „Și mamaie avea o pereche așa”

  • Tanya Roberts, din „Sheena, regina junglei”, a murit la 65 de ani. Cauza decesului, dezvăluită

related posts

Modifică setările cookies