Nici Taylor și nici Travis nu au postat nicio fotografie din timpul escapadei, având nevoie de intimitate și vrând să se bucure de vacanță, fără ca nimeni și nimic să îi deranjeze.

Paparazzii i-au surprins pe cei doi îndrăgostiți la plajă, pe o insulă pustie, dar scumpă. Cei doi au plătit 15.000 de dolari pentru fiecare noapte de cazare, însă peisajul a meritat toți banii.

Cei doi au fost surprinși atât pe plajă, cât și în apă, în timp ce se îmbrățișau și se sărutau. Cei doi par mai îndrăgostiți ca niciodată, iar cei care au văzut imaginile surprinse de paparazii sunt convinși că vacanța îi va apropia și mai mult.

Mai mult decât atât, o sursă apropiată celor doi a mărturisit că Travis Kelce depune mari eforturi în relația cu Taylor, luând inițiativă inclusiv în ceea ce privește vacanțele. Acesta a făcut rezervări la cele mai bune hoteluri din Italia și din Franța, dar și la cele mai bine cotate restaurante.

„Vrea sa calatoreasca in toata lumea cu ea, sa se relaxeze si sa descopere impreuna orasele superbe si locurile romantice din Europa”, a precizat sursa menționată anterior.

Travis Kelce a cheltuit milioane de dolari pentru Taylor

Când banii nu reprezintă o problemă, persoana iubită este mult mai ușor de răsfățat. Chiar dacă relația lor nu a început în urmă cu nici măcar un an, sportivul ar fi cheltuit, până acum, suma de opt milioane de euro.

Banii s-au dus pe cadouri, pe vacanțe, dar și pe diverse eforturi pe care acesta a fost nevoit să le facă, precum deplasările în țările în care aceasta avea concerte.

Conform presei de peste ocean, cadourile de Ziua Îndrăgostiților l-au costat peste 20.000 de dolari, iar zborurile pe care le-a făcut cu avionul privat, pentru a o susține în timpul turneelor, au necesitat peste un milion de dolari.


Sursa foto: Getty Images, Profimedia Images