Istoria mărțișorului are la baza atestări documentare vechi și începe cu Soarele care, întruchipat într-un bărbat chipeș, cobora pe pământ pentru a dansa hora în sate. Un dragon l-a răpit și l-a închis într-un beci al unui palat și, de teama creaturii înfricoșătoare, nimeni nu îndrăznea să-l salveze pe Soare. Un tânăr curajos însă a călătorit 3 anotimpuri (vara, toamna și iarnă) până a găsit castelul și s-a luptat cu dragonul multe zile până a reușit să-l înfrângă. Soarele a fost eliberat astfel, iar sângele tânărului rănit a căzut pe zăpadă transformând-o în ghiocei.
Unele legende populare spun că mărțișorul ar fi fost tors de Baba Dochia, probabil o veche zeitate agrară, care, ajunsă la vârsta senectuții, moare și apoi renaște la echinocțiul de primăvară.
Până în veacul trecut, mărțișorul se dăruia copiilor și tinerilor – fete și băieți deopotrivă – de 1 Martie, înainte de răsăritul soarelui. Șnurul de mărțișor, format din două fire de lână răsucite, colorate în alb și roșu, sau în alb și negru, reprezintă contrariile: vara-iarnă, căldură-frig, lumina-întuneric, fertilitate-sterilitate.
Șnurul era legat la mână, prins în piept și purtat, după zone, până la Macinici, Florii, Paște, Armindeni, sau până la înflorirea unor pomi fructiferi. Apoi era agățat, că semn benefic, pe ramurile înflorite de măceși, vită-de-vie, vișin, cireș, se punea sub cloșcă ori se agață la icoană.
Ziua scoaterii mărțișorului era marcată de o petrecere numită „băutul mărțișorului“. Cu trecerea timpului, de șnurul bicolor s-au legat monede de argint și de aur. În ziua de astăzi, de acest șnur se atârnă obiecte artizanale, întruchipând diferite animale, flori sau litere.
Foto: Istock
