La 50 de ani după ce a fost interzis, documentarul a apărut pe net și toată lumea i-a putut vedea pe regină în timp ce intră într-un magazin să-i cumpere o înghețată fiului ei sau pe prințul Charles în timp ce făcea o salată.
Filmul de 90 de minute îi permitea telespectatorului să pătrundă în spatele ușilor închise și să vadă cum își desfășoară familia regală viața.
O echipă de filmare a petrecut un an urmându-l pe Prințul Philip și pe copiii acestuia, în anii 60, surprinzând pe peliculă momente în care aceștia vorbeau la micul dejun, se relaxau în living room, își îndeplineau angajamentele regale sau se uitau la bijuterii.
Filmul, intitulat 'Royal Family', a fost difuzat pe BBC pe 21 iunie 1969, având mai bine de 37 de milioane de telespectatori.
Doar că, la scurt timp, Regina s-a răzgândit, hotărând că este prea ”invaziv” și a dat ordin care filmul să fie ascuns în arhiva BBC.
Recent însă întreg documentarul a apărut online, înregistrând rapid mii de vizualizări. Clipul nu mai există la ora actuală pe YouTube, explicația fiind că a fost dat jos din cauza încălcării drepturilor de autor.
În documentar, Regina îl duce pe Prințul Edward (care, pe atunci, avea 4 ani) la o băcănie pentru a-i cumpăra înghețată. Aceasta vorbește cu vânzătorul și scoate bani din poșetă, exprimândi-și îngrijorarea că micuțul va face mizerie în mașină.
De asemenea, filmul arată familia la un grătar, în timp ce Charles taie niște salată verde.
Foto: Getty