Inițial, cei doi și-au ținut relația departe de ochii presei, dar acum vedeta postează pe Instagram fotografii alături de acesta și a anunțat că cei doi s-au logodit. Victoria a avut parte de cererea în căsătorie în Paris, un oraș pe care aceasta îl iubește din tot sufletul:
„Multe momente frumoase a avut 2022, dar momentul în care ne-am logodit în Paris merită clar o coroniță de premiul 1. (...) Te iubesc, my love.(...)", a fost mesajul transmis de Victoria Răileanu pe Instagram.
Ulterior, pentru Impact.ro, aceasta a vorbit despre surpriză:
„Eu sunt o plângăcioasă, sunt foarte emotivă și plâng foarte ușor, normal că am plâns, da. Nu era în plan, cum ar fi fost să știu? Bine, noi am glumit, de mult timp glumim cu chestia asta, cu logodna, știam că o să apară la un moment dat, pentru că a fost un subiect deschis între noi de la început, dar nu știam că se va întâmpla acolo. Asta nu am știut. A fost o surpriză superbă.
Am lăsat un pic de timp să treacă, pentru că nu am vrut să-l bag în subiectul acesta, să îi dau vestea asta dintr-odată. Am început să-i vorbim amândoi, de fapt, despre ideea de căsătorie între noi doi, despre ce înseamnă și la un moment dat i-am spus. Nu a părut absolut deloc surprins, se și juca și cu inelul meu la un moment dat. Oricum e o relație foarte mișto și foarte apropiată, cred că și Carol se aștepta la un moment dat să se întâmple asta."
Vezi și video: