Potrivit unor publicații din țara noastră, Victor Micula ar fi accesat bazele de date ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a aflat detalii despre diferite persoane, printre care și Vlăduța Lupău.
„În seara zilei 21 aprilie 2018, suspectul Victor Micula a intrat în aceeași încăpere unde își desfășura activitatea suspecta Ile Camelia, și anume în Poliția Municipiului Bihor Biroul Supravegheri Video, unde, în prezența unei persoane aflate în cercul său relațional, cu folosirea userului și parolei numitei Ile Camelia, care și-a dat acordul prealabil în acest sens, a accesta nelegal, în interes personal, cu depășirea limitelor autorizării permise agentului de poliție Ile Camelia, mai multe baze de date gestionate de Ministerul Afacerilor Interne, și anume Evidența Auto, Evidență Persoane, respectiv Evidență Pașapoarte, în scopul de afla date confidențiale în legătură cu o persoană de sex feminin (interpretă de muzică populară), respectiv cu privire la membrii familiei acesteia, fapt care a produs indignarea unor lucrători de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor – Serviciul Acțiuni Speciale, care se aflau la acea oră în sediul Poliției Mun. Oradea”, se arată într-un dosar în care fiul lui Viorel Micula a fost pus sub urmărire penală şi riscă pedeapsa cu închisoarea.
Alături de Victor Micula sunt urmăriți penal încă patru polițisti care de-a lungul timpului l-ar fi ajutat pe acesta să acceseze bazele de date ale Ministerului Afacerilor Interne.
foto: Instagram Vlăduța Lupău