Vila în care locuiesc Justin și Hailey Bieber, scoasă la vânzare. Cum arată proprietatea de 9 milioane $


Justin Bieber s-a plictisit repede de vila în care s-a mutat în martie, anul trecut, cu soția sa, Hailey Bieber. Artistul a plătit pe proprietatea din Beverly Hills 8,5 milioane $, iar acum a scos-o la vânzare pentru doar 9 milioane $.


Proprietatea din Beverly Hills (Los Angeles) are o curte imensă plină cu măslini și  o priveliște superbă. Vila are cinci dormitoare, șapte băi, bibliotecă, cramă, home-cinema și o piscină imensă cu jacuzzi. Vila denumită “The Tropics” a fost construită în 1932 și se întinde pe 6.000 de metri pătrați, potrivit LA Times.

Justin Bieber declara într-un interviu că îi place la nebunie să petreacă timp în piscina din fața casei (foto: Profimedia)

Vezi în galeria foto de mai jos cum arată vila lui Justin Bieber

Starul de 26 de ani nu s-a gândit la profit când a scos casa la vânzare, semn că nu a făcut mari investiții. Decizia se pare că a venit după ce soția sa, Hailey, a pus ochii pe o superbă vilă din cartierul exclusivist North Beverly Park, din Los Angeles, în valoare de 25,8 milioane $. Justin nu se stă pe gânduri atunci când vine vorba să-i facă pe plac nevestei, așa că cel mai probabil superba vilă va deveni următorul lor “cuibușor de nebunii”.

Justin Bieber are o avere de peste 250 de milioane $. Artistul și fotomodelul Hailey Bieber sunt împreună din 2018. Cei doi mai avuseseră o relație de scurtă durată la sfârșitul anului 2015. În 2018 s-au cununat civil la New York, iar un an mai târziu au organizat o a doua ceremonie de nuntă, pentru familie și prieteni, în Carolina de Sud. 

Fotografii: Profimedia/ Getty Images

Vezi și VIDEO: Întrebarea Mesei Rotunde cu Mugur Mihăescu: „Am jucat în peste 4500 de spectacole!”

 

 

  • Vila în care locuiesc Justin și Hailey Bieber, scoasă la vânzare. Cum arată proprietatea de 9 milioane $

related posts

Modifică setările cookies