Andreea Marin, una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite personalități din lumea mondenă românească, este fericită pe toate planuri, și lasă acest lucru să se vadă! Fiica sa, Violeta, în vârstă de 16 ani, o face mândră în fiecare zi prin activitățile sale, un subiect despre care vedeta nu s-a ferit să vorbească.
„La un moment dat, chiar am încercat-o, să știi. I-am zis: ‘Uite, mami, am aflat că sunt tot feluri de tool-uri pe care le poate folosi oricine pe internet’, și ea mi-a zis: ‘Nu, eu nu vreau să folosesc așa ceva’.
Mi-a plăcut reacția ei și chiar a fost neașteptat, pentru că multe tinere asta fac. Mai mult decât atât, nu-și dorește nici să facă reclamă unor branduri. Mi-a zis: ‘Nu sunt pregătită pentru asta, nu e momentul, eu am un alt scop în viață. Vreau să fac altfel lucrurile.
Mai rar se întâmplă asta în tânăra generație. Toată lumea își dorește să devină influencer. Toată lumea își dorește să vândă ceva. Mai rar în ziua de astăzi ca un tânăr să spună scopul meu este altul, să-și cunoască scopul, în primul rând, și în al doilea rând, eu mă pregătesc pentru scopul meu și atenția vreau să mi-o țin pe acest drum”, a declarat Andreea Marin.
Foto: Instagram