Viorica de la Clejani, reacție acidă la adresa celor care îl judecă pe Fulgy, după ce acesta a recunoscut că a consumat substanțe interzise


Fulgy a ajuns viral pe rețelele sociale în ultimul timp, după ce a fost prins sub influența substanțelor interzise, la volan. 


În ultimele săptămânii, Fulgy a devenit foarte vocal pe rețelele sociale. Dacă în primă fază acesta a dus războiul doar cu oamenii din online care îl judecau, fiul Clejanilor a ajuns să fie chiar împotriva lui Alex Velea, despre care a spus că i-ar fi adus “iarbă” la studio.

Cum a reacționat Viorica de la Clejani, după ce Fulgy a recunoscut că a consumat substanțe interzise

Viorica și Ioniță de la Clejani, după spusele lui Fulgy, au dus o luptă grea pentru ca fiul lor să scape de această dependență și l-au internat chiar la o clinică de dezintoxicare din Spania.

Oricum ar fi, în acest război pe care Fulgy pare că îl duce cu toată România, Viorica de la Clejani își susține copilul și a ținut să le adreseze câteva cuvinte oamenilor care îl judecă pe Fulgy: „Fulgy e puiul meu indiferent de ceea ce se întâmplă! Și va rămâne puiul meu până voi închide ochii! Pentru mine fiul este cea mai prețioasă ființă de pe acest pământ. Celor răutăcioși le spun doar atât: Dumnezeu să vă ierte și să vă fie țărâna ușoară, că oricum sunteți vii”, a scris artista la InstaStory.  

Sursă foto: Instagram
 
  • Viorica de la Clejani, reacție acidă la adresa celor care îl judecă pe Fulgy, după ce acesta a recunoscut că a consumat substanțe interzise

related posts

Modifică setările cookies