Studentă la o facultate de farmacie, tânăra de 24 de ani a realizat o premieră în istoria concursului de frumuseţe Miss America. Astfel, niciodată până acum nu s-a mai întâmplat ca vreo concurentă să se prezinte pe scenă ca un veritabil om de ştiinţă.
Camille şi-a luat inima în dinţi şi a efectuat ,,live” ceea ce în termeni de specialitate se cheamă descompunerea catalitică a peroxidului de hidrogen (un experiment care testează reacţia peroxidului de hidrogen în contact cu un catalizator precum iodura de potasiu).
Câştigând proba de talent cu această demonstraţie chimică, Camille Schrier a făcut un pas uriaş spre titlul de Miss America 2020, membrii juriului neavând cum să rămână insensibili la combinaţia fericită între frumuseţe şi inteligenţă. ,,A trebuit să fiu creativă pentru a găsi o cale prin care să-mi pun în valoare talentul într-un mod distractiv. Unii oameni au percepţia greşită că ştiinţa e plictisitoare”, a declarat americanca.