Zarifa Ghafari, una dintre puținele femei primar din Afganistan, îi sfidează pe talibani. „Îi aștept să vină”


Zarifa Ghafari este o figură proeminentă în Afganistan, țara în care femeile nu prea s-au putut afirma. Ea a refuzat să fugă din calea talibanilor, deși știe că aceștia vor să o omoare.


Zarifa Ghafari are 29 de ani și, în 2018, a fost aleasă primar în orașul Maidan Shar. Este una dintre puținele femei din Afganistan cărora li s-a îngăduit să aspire la o funcție publică.

În 2018, când a fost numită, nu și-a putut prelua mandatul vreme de 9 luni din cauza protestelor de stradă organizate de politicienii locali care îi contestau pregătirea. Avea 26 de ani și susținerea președintelui Ashraf Ghani, așa că s-a pus pe treabă.

Însă, munca ei a fost mereu îngreunată din cauza conservatorismului specific zonei în care activa. Talibanii erau foarte influenți în provincia Wardak și nu s-au ferit să o amenințe și să o hărțuiască în permanență ca să renunțe la funcție.

Citește șiAryana Sayeed, cea mai mare artistă din Afganistan, despre fuga de talibani: „Am spus că voi fi ultimul soldat care va părăsi țara-mamă”

A supraviețuit mai multor tentative de asasinat, însă a fost nevoită să-și vadă tatăl împușcat de 5 bărbați, în noiembrie 2020.

Talibanii au fost. Nu mă vor în Maidan Shar. De aceea l-au ucis pe tata”, a spus tânăra, conform nytimes.com.

Când talibanii se apropiau de capitala Kabul, în august 2021, Zarifa Ghafari a declarat că nu-și va părăsi țara, fiindcă nu are unde să se ducă. Nu vrea să-și lase familia în urmă și e pregătită să moară.

Stau aici și îi aștept să vină. Nu ne poate ajuta nimeni pe mine și familia mea. Stau cu ei și cu soțul meu. Și vor veni după oameni ca mine și mă vor ucide”, a spus Zarifa Ghafari, conform nbcnews.com.

În martie 2020, primărița din Maidan Shar a fost premiată de Melania Trump și secretarul de stat Mike Pompeo pentru efortul ei de a împărtăși valorile democratice în țara de origine.

Fotografii: Profimediaimages.ro/Twitter

Vezi și VIDEO: 

  • Zarifa Ghafari, una dintre puținele femei primar din Afganistan, îi sfidează pe talibani. „Îi aștept să vină”

related posts

Modifică setările cookies