Totul a pornit de la o prietena careia ii place de un tip, dar nu face nimic in legatura cu asta.
Situatia este de genul urmator: ei sunt in stadiul de “Buna? Ce mai faci? / Bine! Pe aici!”, ea e topita dupa el, dar...el nu prea stie ca lucrurile stau chiar asa. Iar prietena mea nu are de gand sa ii spuna. Ar vrea asa, peste noapte, ca el sa isi dea seama si sa faca prima mutare. Ma simt iarasi ca in liceu cand aud povesti de genul asta.
Nu mi se pare o umilinta sau un lucru injositor daca faci tu, ca femeie, primul pas in relatia cu un barbat. Dar uite ca multe dintre noi inca mai cred asta.
Inteleg ca este teama de esec, de refuz, dar mai bine sa stii de la inceput ca nu te vrea, decat sa te amagesti saptamani bune sau chiar luni, facandu-ti sperante false. Ok, nu te place? Macar stii lucrul asta si iti vezi de viata ta in continuare.
Cunosc si fete tupeiste, care stiu ce vor de la viata si care nu au nicio jena sa ceara numere de telefon, id-uri de messenger sau sa invite barbati in oras.
Voi cum faceti: il asteptati pe el sa faca primul pas sau preiei tu initiativa? Care ar fi dezavantajele in a face tu, ca femeie, primul pas?